USL are cumpănă la Costeşti

Publicat pe : 29 martie 2011

Distribuie știrea

Abia a trecut o săptămână de la semnarea protocolului Uniunii Social Liberale în Argeş şi s-au ivit primele probleme serioase de coabitare a liberalilor cu pesediştii. Ele existau în mai multe zone ale judeţului, însă primul loc în care nemulţumirile au răbufnit a fost Costeştiul. Acolo, viceprimarul Marian Niţă a fost înlocuit cu doar câteva zile înainte de semnarea, la nivel naţional, a protocolului USL, prin voturile PDL şi PNL, de

către un coleg consilier local liberal. S-a spus atunci că mutarea s-a produs din pricina faptului că alianţa cu pesediştii nu era încă parafată şi că nu se ştia de interdicţia oricărui membru PNL de a colabora pe cale administrativă cu PDL. Chiar dacă toată lumea ştia că e o chestiune de zile până să se facă USL, pesediştii au înghiţit găluşca şi l-au lăsat pe Marian Niţă să-şi piardă funcţia. Omul s-a adresat însă instanţei, care i-a dat câştig de cauză. Asta nu a însemnat că şi-a şi primit postul înapoi.

Pesediştii contraatacă

Recent, Marian Niţă a fost din nou refuzat de către consiliul local Costeşti, care a decis să-şi păstreze actualul viceprimar liberal. Hotărârea a fost luată cu majoritatea PDL-PNL, chestiune care i-a înfuriat pe pesedişti. Deputatul Radu Vasilică s-a arătat extrem de nemulţumit de întâmplarea de la Costeşti, drept pentru care i s-a plâns liderului său de partid, Victor Ponta. Nici senatorul Constantin Tămagă, care cunoaşte bine zona de sud a judeţului, nu este prea încântat de cele petrecute.El crede însă că la Costeşti e doar vorba despre orgoliul actualului viceprimar, de care profită şi cei de la PDL, care nu vor să-l aibă ca adjunct al edilului Ion Baicea pe pesedistul Marian Niţă. În cele din urmă, din câte spun parlamentarii pesedişti, chestiunea va fi rezolvată în cel mai scurt timp la nivel de conducere centrală, mai ales după ce Crin Antonescu, aflat săptămâna trecută în vizită în Argeş, a auzit şi el despre conflictul PNL-PSD de la Costeşti. Adrian Vasiliu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Emanuel Soare, conf. univ. dr. Politehnica București – Centrul Universitar Pitești: ”Eșuăm lamentabil în diferențierea și individualizarea activității din clasă. Pur și simplu, majoritatea elevilor nu au șansa să învețe nimic din lecție”
Educație
Educație
Educație

Emanuel Soare, conf. univ. dr. Politehnica București – Centrul Universitar Pitești: ”Eșuăm lamentabil în diferențierea și individualizarea activității din clasă. Pur și simplu, majoritatea elevilor nu au șansa să învețe nimic din lecție”

Sistemul de învățământ din România traversează o criză profundă, iar rezultatele slabe, la evaluările internaționale PISA, expun o prăpastie tot…

TRIMITE O ȘTIRE