Consilier PSD de la Valea Mare Pravăţ: „Nu contează că eu sunt de la PSD şi primarul de la PDL. Am făcut treabă bună împreună, şi acest lucru poate să îl confirme şi primarul”. Stuparu Ninel, deşi este angajat la Holcim şi consilier local, a propus scăderea impozitului pentru Holcim
Valea Mare Pravăţ este condusă de un primar PDL, Ion Boncoi. Cu mai puţin de 100 de zile înainte de alegeri am aflat din
comună, deşi bătălia electorală la nivel naţional este în toi, că la Valea Mare consilierii de toate culorile politice şi dau mâna pentru binele localității. Mulţi politicieni ar avea multe de învăţat de la cei de acolo. Nu există şicane decât în campania electorală, în rest nu se ţine cont de culoarea politică şi se urmăresc doar realizările pentru cetăţeni.
# Domnule primar, cum staţi cu promisiunile făcute în campanie? Mai sunt mai puţin de 100 de zile până la alegeri.
Primarul Ion Boncoi: În acest mandat am avut o serie de realizări, aşa cum ne-am propus în campania trecută, şi aşa cum le-am promis alegătorilor am făcut tot ce ne-am propus. Am adus o serie de îmbunătăţiri bisericilor din comună. Am făcut asfaltările, un lucru forte important este terminarea asfaltării în satul Gura Pravăţ. Este un sat majoritar de romi, care meritau şi ei să aibă un drum la standarde europene. Iluminatul stradal l-am terminat şi la ei în sat şi în toată comuna. Acum suntem în lucru cu un bazin de apă. Tot avem probleme cu firma Edilul de la Câmpulung, cu furnizarea apei, şi am decis să avem şi o variantă de rezervă şi ne facem bazinul nostru de apă. Cu zăpezile nu am avut probleme. Am fost foarte mulţumiţi de derularea contractului de deszăpezire. Am avut contract cu un băiat din comună care are utilaje, şi care şi-a făcut foarte bine treaba şi toată lumea a fost mulţumită. A muncit zi şi noapte. La noi în comună nu au fost probleme cu aprovizionarea magazinelor cu pâine, sau cine ştie ce. Copiii nu au avut probleme în nicio zi să nu ajungă la şcoală, şi pe această cale îi mulţumesc domnului Bratu că ne-a ajutat şi ne-a dat două microbuze pentru elevi. Nu mai vin elevii cu o oră mai devreme să stea în curtea şcolii să aştepte să se descuie şcoala. Să vă arăt ce frumos am amenajat sălile de clasă. Am făcut săli de clasă moderne, cabinet de informatică, grădiniţa am dat-o în folosinţă în toamnă. Trebuie investit în copii. Ei sunt viitorul şi trebuie să investim în ei.
# Nu aveţi nicio promisiune pe care nu aţi reuşit să o realizaţi?
Primarul Ion Boncoi: Am tronsonul Şelari- Bilceşti. Dacă nu mă ajută partidul să-l fac, mă supăr rău pe ei. Eu respect politica partidului, respect şefii mei pe linie de partid, dar eu fac şi politica comunei. Eu îl respect pe Mircea Andrei, sunt prieten cu dumnealui, dar trebuie să mă ajute şi pe mine cu drumul ăsta.
# În rest sunteţi mulţumit de cum merge treaba în comună?
Primarul Ion Boncoi: Am o supărare şi pe viceprimar. Dacă îl pui în scaun, acolo stă. Nu iese şi el prin comună să vadă ce mai este de făcut, nu îl interesează cetăţenii, nu ştiu ce are. Nu trebuie să uiţi de oameni în momentul în care te vezi într-un scaun. Omul te taxează la vot. Dar sper să se dea pe brazdă, că eu nu sunt aşa. Eu sunt om de acţiune.
# Vă cam lăudaţi cu realizările, dar cu partea politică cum staţi? Se aude că v-a plecat toată organizaţia PDL. Au plecat cu toţii la PPDD? Sunteţi singurul membru PDL la ora actuală în Valea Mare Pravăţ?
Primarul Ion Boncoi: Am avut probleme cu un consilier Stuparu Ninel. Este o minciună a lui. A trecut el şi atât. El nu era un om pe care să-ţi pui baza, îşi vedea de interesele lui. Nu aşa se face treabă. Anul trecut, la sfârşitul anului la şedinţa de consiliul local, am hotărât să micşorăm impozitele pentru romi. Ei şi aşa nu au de unde să plătească. Avem o grămadă de amenzi neîncasate de la ei. El ce credeţi că a făcut? Deşi este angajat la Holcim, a venit cu propunerea să scădem impozitul de la 1,5 la 1 pentru Holcim. I-am spus că este în incompatibilitate, şi probabil că asta l-a deranjat foarte tare, că a început să vorbească tot felul de prostii pe la colţuri. A făcut multe gafe şi l-am exclus din partid. Nu este adevărat că toată echipa PDL a trecut la PPDD. Probabil că alt partid nici nu îl băga în seamă. S-a dus la partidul lui Diaconescu şi acu spune peste toţi că toţi şi-au dat demisia. Nu este adevărat. Noi chiar am mai cooptat ceva oameni în organizaţia PDL. Adrian Pavel, preşedintele PNL al organizaţiei din Valea Mare Pravăţ, a decis să meargă alături de noi, cu PDL-ul. Omul şi-a dat seama că suntem o echipă bună şi a decis să se alăture echipei noastre.
La Valea Mare Pravăţ consilierii nu ţin seama de culoarea politică
După multe cuvinte de laudă la adresa primarului din partea cadrelor didactice şi chiar a oamenilor cu care ne-am întâlnit prin comună, ne-a şocat declaraţia unui consilier PSD: „La noi nu există şicane politice. Noi ne-am dat mâna să facem ceva bun pentru comună. În campania electorală ne mai şicanăm puţin, dar în rest nu ne punem piedici. Nu contează că eu sunt de la PSD şi primarul de la PDL. Am făcut treabă bună împreună, şi acest lucru poate să îl confirme şi primarul.”
Liliana COSTACHE
