Vânzător de mașini second-hand, din Pitești, pus să plătească impozit pe veniturile obținute din tranzacții

Publicat pe : 12 octombrie 2022

Distribuie știrea

# Pentru că a plătit toți banii, acesta a scăpat și de dosarul penal

La Tribunalul Argeș și, în final, la Curtea de Apel Pitești s-a judecat dosarul unui dealer de mașini second-hand, așa cum sunt mulți prin județ. Acesta a comercializat zeci de mașini, pe piața neagră, fără să plătească un leu impozit statului pentru profiturile obținute. În cele din urmă a scăpat de urmărirea penală, însă doar după ce a plătit aproape 100.000 lei!

Instanța a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 11.01.2021 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul de urmărire penală, a fost trimis in judecată, în stare de libertate, inculpatul M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În actul de sesizare, în sarcina inculpatului a fost reţinut, în esență, că, în perioada 01.01.2011 – 31.12.2017, a efectuat un număr de 74 tranzacții (achiziționare și revânzare) cu autoturisme rulate (second-hand) și nu a depus declarații fiscale de venit, nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, nu a întocmit și condus evidența achizițiilor și livrărilor, ascunzând sursa impozabilă și sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, cauzând astfel un prejudiciu de 58.560 lei

 

În cursul judecăţii, după citirea actului de sesizare şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a precizat că dorește să se judece în procedura simplificată, prevăzută de lege în cazul recunoaşterii învinuirii. Cu ocazia ascultării, inculpatul a recunoscut sãvârşirea faptei, în modalitatea descrisă în rechizitoriu. De asemenea, inculpatul a declarat că doreşte ca judecata cauzei să se desfăşoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și nu le contestă. Dealerul auto a achitat, în total, suma de 89.736 lei reprezentând debitul principal, majorarea de 20% și dobânzile aferente perioadei scurse.

Vezi și știrea  Corneliu Berevoianu, ACHITAT pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara

Prin urmare, instanța a considerat că, potrivit art. 10 alin.11 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile  este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Cazul a fost închis de judecătorii Curții de Apel Pitești la sfârșitul lunii septembrie. Numeroase voci susțin însă că e numai începutul unui lung șir de procese cu profesioniști în ale comerțului cu autoturisme second din Argeș  care nu au plătit, niciodată, un leu statului din profiturile uriașe pe care le-au făcut de-a lungul timpului. Vorba unuia dintre aceștia: ”bani să ai, că Târgul săptămânal e plin de mașini…” la negru, putem adăuga noi.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE