Variantă şoc pentru (încă) prefectul Davidescu

Publicat pe : 21 martie 2011

Distribuie știrea

# Acesta, după demitere, nu va mai fi primit nici măcar în partid #  Davidescu este  aşteptat, se pare, la… UNPR. Săptămâna aceasta a fost una neagră pentru prefectul Gheorghe Davidescu. Pentru că a primit, în plic, de la Ministerul de Interne, înştiinţarea cum că va fi demis. Am publicat deja ştirea, nu vom

insista aici asupra ei. Vestea şoc este că Davidescu, actualmente apolitic, nu va mai fi reprimit în rândurile PDL Argeş. Şi de aici dezastrul. Nici vorbă să se întoarcă la Direcţia Silvică, pe locul pe care ar fi trebuit să i-l cedeze actualul director, Ion Dobrinoiu. Dar de unde valurile acestea aşa înalte, comparabile cu un tsunami politic? Ei bine, datorită faptului că procentul de comunicare între senatorul Andrei şi prefectul Davidescu este atât de scăzut încât tinde către zero. Mai mult, se pare că domnul prefect are discuţii telefonice zilnice cu preşedintele CJ Dâmboviţa, Florin Popescu. Care preşedinte de CJ nu este deloc în relaţii bune cu senatorul Andrei. Deci există o problemă de slabă comunicare şi, în acelaşi timp, o problemă de prea bună comunicare. Cu cine nu trebuie… Pe la cafeaua de partid se aude chiar că Davidescu ar negocia cu UNPR un post de conducere la nivel judeţean. Cum însă cafeaua e un drog, nu putem confirma adevărul…    A.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE