# Mânzână (PSD): ”Nu trebuie să amăgim oamenii că prin venirea la putere a USL se salvează Arpechim”. USL Argeș este departe de a se fi împăcat cu înfrângerea de la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. Pesedistul Ion Mânzână acuză justiția, în special DNA, că face anchete la comanda președintelui împotriva celor care au votat la referendum, considerând drept un abuz trimiterea în judecată a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.
La rândul său, liberalul Marius Postelnicescu se așteaptă ca presiunile din partea președintelui prin intermediul justiției să continue în cazul multor lideri USL. În plus, liberalul crede că același președinte Băsescu va face tot posibilul să blocheze inițiativele actualului guvern. Care, de altfel, nu sunt prea multe, pentru că, după cum spune Marius Postelnicescu, există constrângerile impuse de Comisia Europeană și de bugetul adoptat de fosta guvernare. Astfel, reprezentanții USL susțin că electoratul nu ar trebui să se aștepte ca actuala putere să facă minuni după doar câteva luni de guvernare: „Sunt sceptic, nu știu dacă va sparge avioane guvernarea USL”, a recunoscut Ion Mânzână.
Viitor nesigur pentru Arpechim
Scepticismul fostului peremist se păstrează și când este vorba despre soarta angajaților de la Arpechim. Mânzână recunoaște mitingul de acolo a arătat că pe platforma petrochimică piteșteană sunt probleme mult mai complexe decât se credea, mai ales în condițiile în care demisia conducerii Oltchim a arătat cât de defectuos a fost managementul de acolo. “Singura posibilitate este privatizarea. Nu trebuie să amăgim oamenii, că prin venirea la putere a USL se salvează Arpechim, singura șansă e cumpărarea celor 56% participații ale statului, plus creanțele”, a explicat Ion Mânzână. El a făcut o paralelă cu situația de acum aproape un deceniu, când Arpechim era într-o situație dezastruoasă și numai privatizarea Petrom, care inițial nu prevedea și cumpărarea combinatului piteștean, a salvat situația. Aceași salvare se așteaptă și acum, din partea unui alt investitor serios, mai ales că reprezentanții actualei guvernări se feresc să se angajeze că pot salva locurile de muncă ale celor de la Arpechim. Situația de acum ar putea fi prelungită vreo șase luni, crede Mânzână, însă soluția este doar privatizarea. Însoțită, eventual, de recuperarea arieratelor, a precizat și consilierul județean PNL Marius Postelnicescu. A.V.
