Cea de a patra ediţie a Zilelor Bradului a fost un succes pe toate planurile. Politicieni de marcă, numeroși cântăreţi de top, toţi au contribuit pentru ca sărbătoarea comunei să fie una de cea mai înaltă clasă. Trei zile de sărbătoare au avut brădenii. Pe Aerodromul de la Geamăna au fost organizate Zilele Comunei Bradu, care au început cu concursuri sportive şi rally. A doua zi a fost dedicată copiilor, care au avut parte de un spectacol, jocuri, clowni şi pictură pe faţă. Seara, Vărul Săndel, Jean de la Craiova, Adi de la Vâlcea au susţinut un sectacol care s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.
Florin Frătică: “Voi fi primarul tuturor brădenilor, chiar şi al contracandidaţilor mei”
Primarul comunei Bradu a dat raportul cetăţenilor din Bradu cu realizările din mandatul său, dar a şi enumerat proiectele care urmează: “V-am promis acum patru ani o comună europeană. Astăzi vin în faţa dumneavoastră şi fac bilanţul. Am promis treisprezece proiecte acum patru ani. Opt dintre ele, astăzi când vorbim, sunt gata, iar celelalte sunt în lucru. Toate aceste proiecte le-am realizat din bugetul local, cu ajutorul guvernului, sau din fonduri europene. Consiliul Judeţean Argeş nu a dat niciun ban comunei Bradu, nici mie, nici fostului primar. Trebuie să se facă o schimbare la conducerea judeţului. În următorii ani, la Bradu se vor realiza proiecte de 20 de milioane de euro, proiecte care sunt deja depuse şi aşteaptă finanţarea. Toate aceste proiecte nu le puteam realiza fără ajutorul lui Mircea Andrei. Să nu uităm de echipa de consilieri. Alianţa pentru Argeş şi Muscel a propus la Bradu echipă compusă din toate partidele. Cu această echipă vom realiza toate proiectele care le-am propus pentru comuna noastră. La final, am un mesaj pentru toţi candidaţii mei. Vreau să înţeleagă că noi suntem albi, curaţi şi muncim pentru dumneavoastră, şi totodată vreau să le transmit că după 10 iunie voi fi primarul tuturor brădenilor, şi al lui Dan Stroe, şi al tuturor contracandidaţilor mei”.
Mircea Andrei promite că va continua să fie alături de brădeni
Mircea Andrei, candidatul Alianţei pentru Argeş şi Muscel la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, împreună cu Florin Frătică, primarul comunei Bradu au primit aplauze de la brădeni, aceştia mulţumind pentru implicarea celor doi în dezvoltarea comunei. Mircea Andrei le-a promis brădenilor că şi în continuare va face tot ce este posibil ca proiectele de la Bradu să nu rămână în stadiul de proiect, ci să fie finanţate şi finalizate: “Eu cunosc comuna Bradu de 32 de ani, când eram elev în liceu şi veneam la un coleg de clasă. Ştiu această comună cum a evoluat timp de 32 de ani. Nimic nu îţi este mai drag decât să te întorci şi să participi, să ajuţi să fie din ce în ce mai frumosă şi să vezi rezultate, iar toate acestea se datorează în principal primarului dumneavostră. Îl felicit pentru ceea ce a făcut în comună. Eu ştiu toate comunele din Argeş. Sunt extraordinar de puţine comune în care lucrurile arată aşa, precum comuna Bradu. Sper ca în următorii ani să arate ca un oraş, să duceţi la capăt toate proiectele pe care domnul primar vi le-a propus. Este adevărat că Bradu nu a primit niciun ajutor de la Consiliul Judeţean. Din această cauză judeţul Argeş arată aşa cum arată. Va trebui să ne întoarcem şi să privim lucrurile cu seriozitate, să le privim cu aplecare către oameni, şi nu cu aplecare către noi. Avem nevoie de dumneavoastră, la fel de mult cum şi dumneavoastră aveţi nevoie de noi. Niciunul dintre noi nu putem să ducem la capăt singuri ceea ce trebuie să se întâmple în judeţul Argeş. Pentru aceasta, din patru în patru ani, oamenii trebuie să voteze cu mintea, să nu mai voteze la întâmplare. Uitaţi-vă, după 20 de ani în judeţul Argeş, lucrurile arată aşa cum le ştiţi. Dacă dumneavoastră vă plac, ne plac şi nouă, iar dacă nu vă plac, ieşiţi pe 10 iunie la vot, şi faceţi o schimbare în judeţul Argeş”.
