În ziua de 16 februarie, va fi celebrată, în peste 100 de țări, ”Ziua Internațională a Cititului Împreună”. În Argeș, evenimentul – o premieră – se va desfășura la Biblioteca ”Dinicu Golescu”, în cadrul Secției Tineri, prin intermediul căreia, de altfel, Biblioteca a fost selecționată, dintre cei peste 80 de aplicanți, de coordonatorul național al proiectului.
Va fi vorba despre o poveste în poveste și iar în poveste, în sensul că va exista o sesiune online de citire împreună cu un autor faimos de literatură pentru copii din România, sesiune dublată de o alta, ”în direct”, în jurul unui scriitor argeșean și cu sprijinul prețios al unui actor de la Teatrul ”Al. Davila”. Fiecare sesiune va dura 20 de minute. Socotite pe ceas. Dar cu bătăile inimii din poveste. Pentru că, până la urmă, tot ce contează este să fii într-o poveste, să trăiești experiența unui nou fel de a te bucura și de a te simți solidar. Denisa Popescu
