100 de argeşeni pe Național Arena, cu PDL Curtea de Argeş

Publicat pe : 20 februarie 2012

Distribuie știrea

Nu mai puţin de 100 de locuitori din Curtea de Argeş au ajuns pe National Arena, la meciul de fotbal dintre Steaua şi Twente Enschede. Ei au fost fericiţii câştigători ai tombolei organizate de PDL Curtea de Argeş, cu sprijinul preşedintelui judeţean Mircea Andrei, al liderului de pe colegiul de nord Ştefan Lăzăroiu, dar şi al preşedintelui organizaţiei municipale, Victor Suhan. Ajutaţi de

colegii de partid, cei trei politicieni au pus la bătaie mii de taloane pe care argeşenii le-au adunat într-o urnă special amenajată la sediul PDL din Curtea de Argeş. Ulterior, extragerea celor 100 de bilete câştigătoare s-a difuzat în direct la Argeş TV, iar participanţii au putut vedea care au fost câştigătorii. Fani ai fotbalului, dar şi susţinători au reprezentanţilor din Curtea de Argeş ai Partidului Democrat Liberal,  cei 100 de argeşeni s-au bucurat extrem de mult de ocazia oferită de politicienii locali. Nu ştim dacă rezultatul meciului i-a satisfăcut la fel, însă ocazia de a se afla pe National Arena şi de a simţi în direct atmosfera unui meci mult-aşteptat a meritat totul.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE