# Acesta a fost prim ministru și membru de onoare al Academiei Române
Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești – d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) a fost un om politic român, ministru cu diferite portofolii în varii guverne, fratele lui Dumitru C. Brătianu. A fost membru de onoare (din 1888) al Academiei Române.
A urmat cursurile primare la Pitești avându-l ca dascăl pe Nicolae Simonide. A intrat în armata munteană în 1838 și a vizitat Parisul pentru a studia. Întors în Muntenia, a luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți politicieni proeminenți, la rebeliunea română din 1848, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu al acelui an.
După restaurarea rusească și otomană, la puțin timp după aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor dunărene.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani.
În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme.
A avut opt copii împreună cu Pia Brătianu:
• Florica, dispărută la numai 3 ani,
• Sabina (1863-1941), căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino
• Ion (1864-1927), de cinci ori prim-ministru, poate cel mai mare om politic și de stat al României
• Constantin (1867-1950), inginer constructor și agronom, ultimul președinte al PNL
• Vintilă (1867-1930), prim-ministru, primar modernizator al Capitalei
• Maria (1868-1945), mama poetului Ion Pillat
• Tatiana (1870-1940), căsătorită cu Ion I. Niculescu-Dorobantu
• Pia (1872-1946), căsătorită Alimăneșteanu.
