35 de ani de înființarea spitalului de Pediatrie Pitești. Aniversarea de la Pediatrie a fost completată cu semnarea unui contract de finanțare

Publicat pe : 2 decembrie 2019

Distribuie știrea

Vineri, 29 noiembrie, a avut loc aniversarea a 35 de ani de la înființarea Spitalului de Pediatrie Pitești.  Cu această ocazie, la unitatea sanitară s-a prezentat și noul echipament de rezonanță magnetică RMN, intrat în dotarea spitalului, și s-au semnat două contracte de finanțare extrem de importante pentru dezvoltarea actului medical în Argeș și implicit în regiunea Sud Muntenia.

Echipamentul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) ce a intrat în dotarea Spitalului de Pediatrie Pitești a fost achiziționat de Ministerul Sănătății, valoarea echipamentului fiind de 658.653 euro, la care s-au adăugat lucrările de amenajare a spațiului, precum și alte dotări, finanțate din fonduri proprii, suma totală ridicându-se la 493.303,01 lei. Totodată, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală au mai fost achiziționate și un ecograf multidisciplinar și un echipament de radiologie grafie/scopie, în valoare de 189.805 lei, respectiv 1.398.250  lei. Prin aceste investiții, Spitalul de Pediatrie Pitești a devenit una dintre cele mai moderne unități sanitare destinate copiilor din regiune, după ce, în urmă cu doi ani, spitalul a fost dotat și cu un computer tomograf.

Au fost semnate contractele de extindere și dotare la ambulatoriile a două spitale din Pitești

Săptămâna trecută au fost semnate și contractele pentru proiectele ”Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”, respectiv “Extinderea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești”.
Astfel, la Spitalul de Pediatrie Pitești, prin acest obiectiv de investiții se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor medicale furnizate populației deservite, creșterea eficienței, promptitudinii si diversificării acestora în scopul imbunătățirii satisfacției pacienților – copii și tineri în vârstă de până la 18 ani din județul Argeș și din zone limitrofe (Olt, Dâmbovița,Teleorman și Vâlcea) – prin extinderea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat. Valoarea totală a proiectului este de 12.936.316,10 lei, cu o durată de implementare de 58 de luni.
În ceea ce privește proiectul ”Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”, valoarea totală a acestuia este de 13.443.259,46 lei, cu o perioadă de implementare de 60 de luni. Obiectivul general al proiectului este extinderea infrastructurii sanitare, prin investiții în lucrări necesare ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.
Prin acest proiect se propune extinderea și dotarea Spitalului Județean de Urgență Pitești cu un ambulatoriu integrat pe 4 niveluri, respectiv S+P+2E, având următoarele funcțiuni: cabinet consultații și sală de tratament Obstretică – Ginecologie; cabinet consultații și sală de tratament Neurologie; cabinet consultații și sală de tratament Medicina Internă; cabinet consultații și sală de tratament Urologie; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie generală; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Toracică; cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Vasculară; cabinet consultații și sală de tratament Oncologie; cabinet consultații Dermatologie; cabinet consultații Ortodonție; cabinet consultații Reumatologie și Nefrologie; cabinet consultații Alergologie; cameră servere; grupuri sanitare pentru pacienți și personal; vestiare pentru personal; spatii anexe (spații tehnice, spații curățenie, etc.); căi de acces, căi de circulație orizontale și verticale și spații de așteptare.

Vezi și știrea  Proiecte importante, la Pitești, nu pot fi recepționate din cauza lipsei documentelor

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE