# INEDIT! S-a dorit, la renovarea din 1978, mutarea osemintelor la București
La 14 august 1928, s-a anunţat, oficial, că la Mateiaş a fost pusă piatra de temelie a monumentului. Era readusă, astfel, în actualitatea deceniului trei din secolul XX, semnificaţia istorică a renumitelor locuri muscelene, intrinsec legate de importante operaţiuni militare din timpul participării României la Primul Război Mondial (1916-1918). Se împlineau, totodată, 12 ani de la intrarea trupelor române în Transilvania (1916-1928).
Mausoleul, existent şi astăzi, s-a realizat după planurile arhitecţilor Dumitru Ionescu-Berechet şi State Baloşin în antrepriza fraţilor De Nicollo, constructori italieni din Câmpulung. Timp de şapte ani, până în 1935, finanţarea s-a asigurat prin Societatea Cultul Eroilor, Casa de Educaţie Eroii Pravăţului, Primăria urbană, Prefectura de Muscel. În acelaşi timp, militarii din Câmpulung, alături de locuitori din împrejurimi au contribuit, mai ales cu prestaţii în muncă, la înălţarea Mausoleului Mateiaş. S-a folosit, îndeosebi, calcarul montan, uşor de prelucrat de meşterii din Livezeni şi Hârtieşti, dar prea puţin rezistent la seisme şi intemperii.
Peisajul a fost îmbogăţit, atunci, cu un edificiu pe verticală, sobru şi solitar, devenit o adevărată necropolă populară. La subsolul construcţiei, amenajat din piatră de Albeşti, au fost aşezate, în camera dinspre vest, osemintele a peste 500 de eroi soldaţi, aduse din cimitirele mai multor sate, ori direct de pe fostele locuri ale încleştărilor cu duşmanii. În pereţii camerei principale s-au executat 31 de cripte dreptunghiulare, fiind introduse, de regulă, osemintele ofiţerilor căzuţi la datorie în octombrie-noiembrie 1916.
Seismul din 4 martie 1977 a provocat mausoleului numeroase fisuri şi dislocări de materiale, care au deteriorat interiorul, inclusiv lucrările de artă, impunându se adoptarea unor măsuri restrictive pentru vizitare.
Primele reparaţii pentru salvarea mausoleului au fost executate în vara anului 1978, fiind iniţiate de Consiliul Popular al Oraşului Câmpulung, condus, ca preşedinte, de Manole Bivol (1977-1982). Succesul a constat în consolidarea edificiului din 1928-1935, prin efectuarea torcretării, a subzidirii şi realizarea unui parapet de sprijin pe latura de vest a stâncii.
Au urmat apoi, în etapa 1979-1984, lucrările de extindere: construirea celor două camere muzeale, a esplanadei, terasei de paradă, scărilor exterioare de acces, prelungirea zidului amintit şi placarea cu piatră de Albeşti, executarea basoreliefului. Paralel, s-a realizat expoziţia permanentă de istorie, a avut loc decorarea artistică a interiorului mausoleului, este reamenajat subsolul, cu deosebire osuarul, a fost turnată în bronz uşa principală, s au reabilitat cupola mare, treptele în spirală spre belvedere şi cupola mică.
(extras din Memorialul de Război Mateiaș, pag. 46-47, autor, prof, univ. dr. Petre Popa, Ed. Tip Naste, Pitești, 2009)
Gheorghe Iordache, eroul constructor care a muncit și la construcția Tunelului de la Bâlea, a fost detașat, împreună cu alți colegi din cadrul Trustului de Construcții Hidroenergetice București, să se ocupe, în 1978, de refacerea Mausoleului, grav afectat de cutremurul din 1978.
Gheorghe Iordache: ”Da, am lucrat și la Mausoleu în 1978. Lucrarea de la Bâlea era, la acel moment, finalizată. Am consolidat bolta monumentului prin torcretare. Eram cazați pe Șantierul de la Râușor. Osemintele erau aduse, erau acolo. Le-am conservat cât de bine am putut, pentru că nu erau acoperite. Am așezat pe ele, cu grijă, o prelată ca să nu se murdărească de betonul care era turnat deasupra. Erau discuții pentru mutarea acestor oseminte la București, la unul dintre muzee. În final, osemintele au rămas la Mateiaș, ulterior fiind conservate prin așezarea lor în suprafețe vitrate.”
