# Totalul datoriilor depășește 30 miliarde lei vechi! # Cea mai mare sumă o au de recuperate Finanţele # Motivul insolvenţei – deblocarea conturilor! Obiectivul – reorgazizarea!
Cererea de intrare în insolvenţă a CS Mioveni a fost depusă la Tribunalul Specializat Argeş chiar de preşedintele executiv al clubului şi a fost înregistrată pe 22 octombrie 2014. Constantin Stancu a cerut intrarea în procedura generală de insolvenţă cu păstrarea dreptului de administrare.
“Arătăm că avem datorii scadente la data de 30.09.2014 în sumă de 3.248.000 lei şi nu avem numerarul necesar plăţii acestora”, a explicat în cerere, preşedintele executiv al clubului.
Cele mai mari datorii ale clubului sunt către Finanţe, datoria principală rezultând dintr-o decizie emisă de DGFP Argeş
“Ne exprimăm intenţia de intrare în procedură de reorganizare conform unui plan de restructurare a activităţii”, specifică, în aceeaşi cerere, Constantin Stancu (foto), din calitatea de preşedinte executiv al CS Mioveni.
Pentru a aduce lămuriri în ceea ce priveşte insolvenţa clubului, clubul a transmis o poziţie oficială, potrivit căreia “CS Mioveni a cerut reorganizare şi nu intrarea direct în insolvenţă, acesta fiind primul pas al insolvenţei. S-a cerut acest lucru, pentru a putea debloca conturile şi a putea continua activitatea. Sumele din litigiul dintre Finanţe şi CS Mioveni privind în perioada 2004-2008, iar cazul se judecă în instanţă. Până la soluţionarea procesului, clubul trebuie însă să treacă prin această procedură pentru a-şi putea continua activitatea”.
În ce va consta reorganizarea clubului
“Pentru redresarea situaţiei în viitorul apropiat, CS Mioveni va dezvolta noi secţii sportive , axându-se pe o cerere în creştere pe acest sector. Se va urmări atingerea ţintei pentru următoarele campionate, promovarea şi menţinerea în Liga I naţională de fotbal, iar celelalte secţii sportive să continue ascensiunea pe care se află (locuri prime naţionale şi internaţionale). Această poziţionare va aduce un plus de venit (drepturi de televizare, reclamă şi publicitate). Din acest punct de vedere, redresarea este destul de facilă, având în vedere că dotarea tehnică există, iar experienţa în domeniu va ajuta la creşterea numărului de susţinători şi spectatori”, se mai arată în documentul depus la dosarul insolvenţei.
Programul de redresare vizează şi dezvoltarea activităţii de marketing şi creşterea mijloacelor financiare. “Se preconizează în perioada 2014-2018 o creştere a volumului de venituri între 3 şi 10%, astfel: în 2014 – 5 930 000 lei, în 2015 – 6 431 000 lei, în 2016 – 6 486 000 lei, în 2017- 6 491000 lei, iar în 2018 – 6 491.000 ”, se mai arată în documentul semnat de preşedintele executiv al clubului.
Cristina Stancu
