O nouă ambulanţă, la Mioveni

Publicat pe : 30 noiembrie 2014

Distribuie știrea

Microstaţia Mioveni a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş a primit, în prezența prefectului Mihai Oprescu, a primarului Ion Georgescu, dar şi a cadrelor medicale, cheile ambulanţei de  tip B1/B2 achizitionată de către Ministerul Sănătăţii. Mihai Oprescu:”Este un proiect al Guvernului României care se desfăşoară la nivel de ţară. Mă bucur că acestă ambulanță a ajuns la Mioveni. Sper să fie intervenţii puţine,dar atunci cand va fi nevoie,tot personalul să fie la datorie. Ambulanța este dotată  cu aparatură ultamodernă. Mulţumesc conducerii de la Mioveni pentru condiţiile de campare a acestor echipamente sanitare. Sunt condiţii noi, moderne şi civilizate”, a declarat  prefectul Mihai Oprescu.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

Ion Georgescu: ”Mulțumesc domnului prefect,  mulțumesc  Premierului, conducerii  Guvernului și celor care s-au gândit la Mioveni. După cum bine știți, noi deservim şi comunele limitrofe. Este o Salvare modernă, are toate dotările necesare conform baremului care trebuie să fie pe ambulanță. De asemenea, am pus la dispoziţie şi un nou garaj pentru Microstaţia Mioveni , care va putea să adăpostească cele 5 ambulanţe, care deservesc zona noastră. Urez conducătorilor auto, asistenților care vor folosi această Ambulanță să o folosească cu bine mulți ani. Sper să nu fie nevoie de multe intervenții și cetăţenii să fie sănătoși”,  a declarat  edilul oraşului Mioveni.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE