Deputatul Mihai Deaconu se declară mulţumit de realizările sale profesionale din 2014

Publicat pe : 19 ianuarie 2015

Distribuie știrea

Deputatul Mihai Deaconu şi-a prezentat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, activitatea parlamentară din anul 2014, demonstrând că nu face parte din rândul parlamentarilor care nu fac nimic pentru cetăţenii care i-au votat, acesta având o activitate destul de consistentă.
„Pentru mine, 2014 a fost un an bun, a fost un an în care m-am mobilizat foarte mult, în care am trecut prin două campanii electorale. În cadrul acestei activităţi parlamentare aş vrea să reamintesc că la nivelul Camerei Deputaţilor fac parte din Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport. De

asemenea, fac parte din Comisia pentru Diaspora, unde, până la 1 noiembrie am fost secretarul comisiei. Începând de la 1 februarie voi face parte şi din Comisia pentru Regulament a Camerei Deputaţilor, iar acolo voi avea funcţia de secretar. În ceea ce priveşte activitatea propriu – zisă parlamentară, în anul 2014 am avut 12 luări de cuvânt la Tribună. O parte dintre ele au fost pe marginea unor proiecte legislative, iar în celelalte am prezentat, aproape săptămânal, declaraţii politice. În ceea ce priveşte propunerile legislative, în 2014 am avut trei propuneri la care am fost singur semnatar, dar am fost şi cosemnatar la altele 26. În total, 29 de propuneri în 2014, din totalul de 44 din cei doi ani de mandat.“, a declarat parlamentarul Mihai Deaconu.

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

Şanse mari de finanţare a amendamentelor deputatului Mihai Deaconu

Pe lângă aceste activităţi, deputatul Mihai Deaconu, la sfârşitul anului 2014, atunci când s-a aprobat bugetul, a depus trei amendamente, care au fost şi votate, iar conform spuselor sale, acestea au şanse mari să fie finanţate.
Cele trei amendamente se referă la finanţarea lucrărilor pentru alimentare cu apă la Beleţi-Negreşti şi Muşăteşti, pentru reparaţii la o biserică din Vâlsăneşti şi pentru utilităţi şi dotări la şcolile din Beleţi-Negreşti.
,,Sper să reuşesc ceea ce mi-am propus, căci amendamentele mele sunt pentru folosul unor comunităţi mari de oameni din judeţul Argeş”, a mai declarat deputatul Mihai Deaconu.
Lucian GHERGUŞ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE