Ileana Şipoteanu şi cântecele creştine, joi, la Filarmonica Pitești

Publicat pe : 30 martie 2015

Distribuie știrea

Joi, 2 aprilie a. c., Filarmonica Piteşti deschide seria concertelor lunii cu un concert vocal-simfonic susţinut, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Dumitru Lupu. Cântecele creştine, selectate din colecţia preotului Iosif Trifa şi orchestrate de Dumitru Lupu, vor fi interpetate de îndrăgita solistă Ileana Şipoteanu, originară din Rucăr, judeţul Argeş. Dintre acestea amintim: Maică sfântă preacurată, Umblă Maica tot plângând, Cruce sfântă părăsită, Profetul din Nazaret, Slăvit să fie Domnul.

Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, autor a peste 400 de lucrări muzicale aflate în arhivele Radiodifuziunii Române şi Televiziunii Române, Dumitru Lupu este dirijor, orchestrator, compozitor, autor de cărţi şi muzică de film. De-a lungul anilor a creat spectacole pe care le-a şi dirijat la teatrele Al. Davila Piteşti, Fantasio Constanţa, Constantin Tănase Bucureşti, Nae Leonard Galaţi. Este animatorul şi iniţiatorul Festivalului Mamaia Copiilor de la Constanţa. A susţinut, alături de Corala Musica Viva şi Orchestre Philharmonique Européen, concerte în Belgia şi Franţa. Are în palmares numeroase premii şi distincţii primite din toate colţurile ţării.
Ileana Şipoteanu s-a remarcat în 1986 la secţiunea interpretare a Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia. An de an, melodiile sale au devenit şlagăre şi au rămas în memoria publicului: Ce mult te-am iubit, S-o luăm de la-nceput, Ai venit prea târziu, Cine mi-a luat iubirea, Am trup de ceaţă etc. De-a lungul timpului, Ileana Şipoteanu şi-a consolidat cariera prin apariţii în emisiunile de televiziune, susţinerea de concerte pe toate scenele muzicale ale ţării, jurizarea sau organizarea festivalurilor de muzică uşoară pentru copii. A fost distinsă cu premii şi diplome de excelenţă. Timp de cinci ani, a fost anjajata Teatrului Al Davila din Piteşti, ca solistă. Discografia sa cuprinde atât cântece de muzică uşoară, cât şi creştine.
Cei doi invitaţi sunt la prima colaborare cu Filarmonica Piteşti.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE