Prima intabulare a terenurilor agricole și forestiere ar putea deveni gratuită

Publicat pe : 4 mai 2015

Distribuie știrea

# Propunerea de suflet a deputatului Theo Nicolescu – la un pas de reușită. Deși demnitarul argeșean este, în momentul de față, arestat

Pe ordinea de zi a Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaților se află un proiect de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole și forestiere, adoptat de Senat.
Potrivit proiectului, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va coordona activitatea de intabulare a terenurilor agricole și forestiere, iar proprietarii nu vor suporta nici un cost, nici o taxă sau nici o cheltuială, indiferent de natura lor, aferente primei intabulări a terenurilor agricole și forestiere.

„În lipsa intabulării unui teren, proprietarii acestuia nu pot fi beneficiari ai proiectelor cu fonduri europene și nici ai subvențiilor din resurse europene și naționale, indiferent de dimensiunea exploatației deținută”, se precizează în expunerea de motive.
Activitatea de intabulare se va realiza sistematic, pe unități administrativ-teritoriale, iar activitățile de identificare, măsurare și pregătire a documentației necesare înscrierii în cartea funciară vor fi realizate de către experți independenți, persoane fizice sau juridice.
Pentru o unitate administrativ-teritorială se încheie un singur contract cu un expert sau cu un consorțiu de experți.
Sumele necesare achitării onorariilor experților ar trebui atrase, în primul rând, din fondurile europene aferente exercițiului bugetar 2014-2020.
„Aceste fonduri pot fi suplimentate cu fonduri proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau cu alte fonduri bugetare naționale”, se precizează în proiectul de lege.
Totodată, actul interzice ca singura sursă de finanțare a primei intabulări să fie bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau surse naționale, iar contractele încheiate cu încălcarea acestei prevederi sunt lovite de nulitate absolută.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL de Argeș Teodor Nicolescu

Proiectul, într-o formă aproape identică, a fost iniţiat de deputatul PNL de Argeș Teodor Nicolescu, fiind semnat de către liderii grupurilor parlamentare ale PNL, George Scutaru şi Puiu Haşotti, precum şi de liderii grupurilor PDL, Tinel Gheorghe şi Dumitru Oprea. 
După ce a fost respins în luna aprilie 2014 de majoritatea parlamentară PSD-UDMR, în prezent, Alianţa Creştin-Liberală (ACL) încearcă o revenire asupra proiectului. Deși Senatul a dat un aviz pozitiv și în luna aprilie 2014 acestei propuneri legislative, Camera Deputatilor, care este și for decizional, a respins documentul cu 160 voturi pentru, 147 contra și 16 abțineri.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE