“Liviu Dragnea va rămâne foarte aproape şi va ajuta echipa”

Publicat pe : 25 mai 2015

Distribuie știrea

# Vicepreşedintele PSD Argeş, Mariana Badiu, despre demisia lui Liviu Dragnea

Potrivit Marianei Badiu, demisia lui Dragnea din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice  şi promisiunea că luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul „Referendumul”, nu pare să schimbe cu nimic influenţele fostului ministru în treburile interne de partid.

Organizaţia PSD Argeş şi-a manifestat solidaritatea faţă de Liviu Dragnea, care, deşi a demisionat, a precizat că se consideră în continuare nevinovat şi că decizia instanţei în cazul său ar reprezenta un precedent periculos pentru oricine doreşte să facă o campanie indiferent la ce nivel, un precedent care poate afecta democraţia şi libertatea partidelor de a îndemna oamenii să vină la vot.
“Dacă aş fi fost în locul lui Liviu Dragnea aş fi  procedat la fel.”
Demisiile  nu-l vor îndepărta însă pe Dragnea din partid, spune vicepreşedintele PSD Argeş, Mariana Badiu.
“Dacă aş fi fost în locul lui Liviu Dragnea, aş fi procedat la fel. Organizaţia PSD i-a trimis deja o scrisoare de susţinere (…). Liviu Dragnea a făcut şi va face o echipă foarte bună cu preşedintele partidului, Victor Ponta. Va rămâne foarte aproape şi va ajuta echipa!”, a declarat Mariana Badiu.
C.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE