Muzeu de costume populare într-o grădiniţă din Mioveni

Publicat pe : 13 iulie 2015

Distribuie știrea

În Mioveni, la Grădiniţa din zona P-uri (Robea), se păstrează cu multă grijă o autentică colecţie de costume populare. Rezultatul a peste 40 ani de căutări migăloase, entuziasm, efort şi cheltuială, astăzi, aceasta cuprinde peste 50 de piese de îmbrăcăminte şi accesorii, majoritea din Argeş, dar şi din alte zone. Dumitra Iacob, directorul Grădiniţei din zona P-uri (Robea), este proprietara impresionantei colecţii .
“Toate au o vechime foarte mare şi o valoare inestimabilă pentru mine. Sunt foarte mândră de ele. Oamenii de la care le-am  cumparat ori primit spuneau

că decât să le ţină ei acasă şi să nu le vadă nimeni, mai bine mi le oferă “, spune doamna Dumitra.
În schimb, are unul preferat, unul dintre cele mai vechi, de peste 100 de ani.
„Pe acesta îl am de la străbunica mea şi îl port la serbările copiilor, pentru că este şi cel mai autentic. Este din zona Domneştiului şi toată lumea mă admiră atunci când îl îmbrac“, explică Dumitra Iacob.
Deocamdată, colecţia este păstrată în incinta gradiniţei, dar colecţionara speră la primirea unui spaţiu pentru expoziţie permanentă  în Mioveni.
„Încerc, cu sprijinul conducerii Primăriei Mioveni, să obţin un spaţiu în oraş, unde să am expoziţia pe un termen nelimitat.  Mă străduiesc şi sper să reuşesc”.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE