Daniel Constantin: ”Vreau să candidez, la anul, pentru Parlament, tot în județul Argeș”

Publicat pe : 28 septembrie 2015

Distribuie știrea

Prezent, săptămâna trecută, în Argeș, pentru a lansa Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, ministrul agriculturii, Daniel Constantin a rezistat, cu competență, tirului întrebărilor lansat de către primarii argeșeni, doritori atât să afle noutăți în materie, dar și să își lămurească probleme mai vechi din propria ogradă. După încheierea ședinței Colegiului Prefectural, ministrul agriculturii a invitat presa la sediul ALDE Argeș, lângă Muzeul Județean. Aici, într-o atmosferă ceva mai destinsă, parlamentarul argeșean și-a exprimat dorința și intenția de a candida din nou, pentru Parlamentul României, pe

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

un colegiu din județ. Poate chiar pe același. Intenția tânărului deputat este una oarecum normală, mai ales că ministerul agriculturii a înregistrat rezultate notabile în ultimii trei ani, de când acesta îl conduce. Sigur, mai trebuie lucrat la partea de reprezentare în teritoriu, cabinetul parlamentar al ministrului fiind, mai tot timpul, încuiat, deși acesta plătește un consilier tocmai pentru a-i suplini prezența. L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE