# Unui piteștean i s-a majorat impozitul pe teren, față de anul trecut, de 75 de ori! # Vasile Zarioiu: ”Suma aceasta reprezintă banii de pâine pentru tot anul!”
Vasile Zarioiu are 83 de ani, însă, fiind un luptător, se menține în formă. Forma fizică și-o menține luptându-se cu bălăriile și cu panta de peste 30 de grade a unui teren pe care îl deține într-o fundătură a unei străduțe din Pitești. Acolo, Vasile Zarioiu plantează, anual, câteva fire de legume. ”Mai mult ca să fac mișcare, oricum veneam zilnic să hrănesc câinele maidanez pe care l-am adoptat și pe care îl țin pe această bucată mică de teren, de sub 400 de metri pătrați.”, ne povestește piteșteanul nostru. ”Să nu înțelegeți, însă, că de acolo pot să îmi aprovizionez, din ceea ce cultiv, familia. Nici pomeneală.”
Impozit mai mare de 75 de ori
Șocul a venit acum câteva zile când, mergând la Primăria Pitești pentru a plăti impozitele, în loc de 4 lei (impozitul anual aferent terenului cu pricina), i s-a solicitat suma de 298 de lei, adică de 75 de ori mai mult!
”M-am dus la Primărie, șocat, și mi-au explicat că acestea sunt normele noului Cod Fiscal privind aplicarea impozitelor. Mi-au arătat niște instrucțiuni de acolo, din Codul Fiscal… S-a dus și a plătit soția mea, că mie, sincer, am simțit că îmi plesnește inima. Eu înțeleg să crească impozitele de la an la an, o dată, de două ori, de zece ori. Dar nu de 75 de ori, asta e aberant. Este vorba de un teren destinat exclusiv agriculturii, însă e mult spus agriculturii, pentru că panta exagerat de mare nu permite mai nimic. Nu se poate construi pe teren, pentru că are o deschidere mică, de mai puțin de 11 metri. În mare, nu prea se poate face nimic pe acesta. Nicio problemă, însă la un așa impozit…”, ne-a explicat pensionarul Vasile Zarioiu.
”Doamna de la «Impozite» mi-a sugerat să vând”
Vasile Zarioiu se întreabă, retoric, ce ar putea face cu acest teren, care este situat efectiv în umbra unei clădiri înalte din imediata vecinătate, este neconstruibil și aproape neutilizabil nici măcar pentru producție agricolă.
”Doamna de la «Impozite», auzind cum mă plâng, mi-a sugerat să încerc să vând terenul, poate pune acolo, cineva, un chioșc. Păi, pe toată strada sunt numai trei case. Cine ar deschide, acolo, un chioșc? Pentru cine?!… Eu înțeleg să plătesc impozite, pentru că așa funcționează statul, deși terenul nu produce mai nimic, dar chiar așa, să plătesc de 75 de ori mai mult?”
La plecarea de la redacție, Vasile Zarioiu a avut o remarcă destul de amară: ”Știți ce înseamnă acești 300 de lei? Înseamnă pâinea pentru un an întreg…”
A.S.
