Tânărul primar al comunei Hârsești a depus jurământul

Publicat pe : 27 iunie 2016

Distribuie știrea

# Ionel Moloiu: ”Muncim, începând din acest moment. Oamenii au nevoie, aici, de buni gospodari”

Săptămâna trecută s-a constituit noul Consiliu Local Hârsești și, ulterior, tânărul primar, Ionel Moloiu, a jurat pentru a doua dată că va munci, timp de patru ani, pentru ridicarea comunei sale și a cetățenilor pe care îi reprezintă.

”Muncim, începând din acest moment. Oamenii au nevoie, aici, de buni gospodari. S-a văzut și în mandatul trecut că nu am stat degeaba, am accesat fonduri europene, am asfaltat drumuri, am construit poduri, am adus apă în casele oamenilor. Oamenii au arătat că sunt mulțumiți de felul în care s-a făcut treabă aici, în primărie, votându-ne, din nou, în proporție covârșitoare, atât pe mine cât și pe restul echipei. Sunt multe de terminat, sunt multe de început. Trebuie să facem canalizare în comună, să modernizăm școlile și instituțiile de sănătate, să construim terenuri unde copiii și tinerii să facă sport. Și le vom face!”, a declarat, în exclusivitate pentru ATITUDINE IN ARGEȘ, primarul Ionel Moloiu.
Acesta a ales să meargă în echipă, la fel ca și în mandatul trecut, avându-l alături, ca viceprimar, pe Marian Turcea. L.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE