RAFTUL CU IDEI CREATIVE

Publicat pe : 8 mai 2017

Distribuie știrea

În această săptămână, secţia ”Ştiinţă şi Tehnică”, din cadrul Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu” Argeş, găzduieşte expoziţia intitulată sugestiv: ”Profesorul şi arta educaţiei”. Expoziţia scoate la iveală ”comorile” în materie de tot ce înseamnă carte cu tematică educativă şi vă recomandăm titlurile ce urmează: Elena Dănescu, ”Educaţia integrată a elevilor cu cerinţe educative speciale” (Piteşti, Editura Universităţii, 2010);

Gabriela Cristea, ”Managementul lecţiei” (Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2007); Petru Bejinariu, ”Educaţie şi identitate” (Suceava, Editura Universităţii, 2010); Elena Joiţa, ”A deveni profesor constructivist” (Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2008); Vasile Gogonea, Eugenia Ungureanu, ”Educaţia celor care cuvântă” (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2010); Ion Ovidiu Pânişoară, ”Profesorul de succes: 59 de principii de pedagogie practică”(Iaşi, Editura Polirom, 2009); Elena Bostan, Floricica Aldea, Rodica Nedelcu, Irina Irena Neagoe, ”Planul de lecţie, act de creaţie al profesorului” (Bucureşti, Editura Matrix Rom, 2013).
Cărţile expuse fac parte din fondul de carte al secţiei de ”Ştiinţă şi Tehnică” şi se pot împrumuta la domiciliu din spaţiul expoziţional ”Raftul cu idei creative” în intervalul 24 aprilie- 6 mai 2017.
Zina Ionescu, bibliotecar

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE