Dan Rotaru, un nou volum de poezii, al doilea din 2017!

Publicat pe : 10 iulie 2017

Distribuie știrea

Ne-a vizitat, la redacție, poetul și publicistul Dan Rotaru. Și nu a venit cu mâna goală, ci, spre uluirea generală, cu un nou volum de poezii, ”Umbra cuvintelor”.
Uluire pentru că, în luna februarie, poetul argeșean Dan Rotaru a publicat ”Vâltori de liliac”, un volum cuprinzând peste 400 de poeme și care, din cauza mărimii, i-a determinat pe responsabilii editurii Tipo Moldova, din Iași, să schimbe formatul colecției ”Poezie Contemporană”.

Dan Rotaru ne declara, atunci: ”Am un program foarte strict. Mă trezesc devreme, la ora cinci dimineața. Înainte de șapte, încep să lucrez, așa încât am la dispoziție întreaga zi. Sunt convins, însă, că Dumnezeu îmi dictează o bună parte din versuri, pentru că, altfel, nu reușeam. Niciodată nu am trăit o asemenea perioadă, precum cea din urmă, în care am reușit să finalizez un asemenea proiect, de mari dimensiuni.”
Iată însă că Dumnezeu îi este, în continuare, aproape marelui poet, care dă dovadă, în ultimul timp, de o fertilitate poetică uluitoare. ”Umbra cuvintelor” este, așadar, cel mai recent volum de poezii, al doilea de anul acesta. Venit, după cum se vede, la numai patru luni după ”Vâltori de liliac”.
Felicitări!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE