Din doi în doi ani au loc alegeri la pensionarii PSD la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Argeș. Vasile Negoescu, preşedintele organizaţiei de pensionari social-democraţi argeșeni ne-a precizat că până la sfârșitul lunii octombrie vor fi încheiate toate aceste alegeri. „Organizaţia de pensionari a PSD Argeş are filiale în toate cele 102 localităţi, plus cea județeană. În prezent se alege biroul executiv în cele 102 organizații. Au fost încheiate deja alegerile la peste 80 de organizații teritoriale, iar până la sfârșitul lunii vor fi încheiate toate. Trebuie spus că, în fiecare comună, președintele organizației de pensionari este și vicepreședintele organizației teritoriale PSD. Dorim să avem simpatizanți cât mai mulți în fiecare organizație din județ”, ne-a precizat Vasile Negoescu, președintele OPSD Argeș și consilier județean. A.V.
Litigiul primarului Aurel Bălășoiu cu jurnaliștii de la ”Gândul” a ajuns la Înalta Curte!
Nu, dosarul nu a ajuns la Înalta Poartă, ci la Înalta Curte de Casație și Justiție a României! Fostul deputat,…
