Ședință de Consiliu Local, la Bradu, pe muchie de cuțit!

Publicat pe : 15 ianuarie 2018

Distribuie știrea

Ședință cu emoții, la jumătatea săptămânii trecute, în comuna Bradu. Întruniți în procedură extraordinară, fiind ultima zi când se puteau vota modificări în distribuirea sumelor din bugetul local, cei din aparatul primăriei au avut inima cât un purice, pentru că, la ora desemnată pentru începerea ședinței, nu era cvorum. Mai exact, din cei 15 consilieri locali, 2 fiind suspendați, pentru a se constitui o majoritate validă, trebuiau să fie de față minim 7. După telefoane și așteptări, numărul minim fiind atins, ședința s-a putut ține și hotărârile necesare bunului mers al comunei au fost adoptate.

Vezi și știrea  Lucrări de peste 12 milioane de lei recepționate, la Pitești

La ședință a participat și Romi Becheanu, directorul general al firmei de salubritate, care a prezentat problemele întâlnite în comună,  a răspuns întrebărilor ridicate de primar și de consilierii locali și a decis, împreună cu aceștia, strategia comună pentru ca, în viitor, să fie implementată colectarea selectivă.
Primarul Dan Stroe a ținut să remarce dezinteresul arătat tuturor acestor probleme de către consilierii opoziției, total absenți de la ședința cu pricina: ”Nu pot, aici, să nu remarc lipsa consilierilor PAM și UNPR, care, astfel, arată cât sunt de interesați de problemele comunei noastre, ale comunității pe care o reprezintă.” A.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE