Flacăra Centenarului a fost aprinsă în comuna Rociu

Publicat pe : 30 aprilie 2018

Distribuie știrea

În zi de mare sărbătoare, de Sf. Gheorghe, în comuna Rociu a fost organizat un eveniment cu dublă semnificație: a fost aprinsă Flacăra Centenarului și au fost sărbătoriți 180 de ani de la înființarea primei școli din localitate.
Cu această ocazie, primarul Aurel Bălășoiu și președintele CJ Argeș, Dan Manu, au aprins Flacăra Centenarului ce va arde pe parcursul acestui an la crucea eroilor ridicată de Primăria Rociu în curtea căminului cultural din satul Șerbănești. De asemenea, un sobor de preoți au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial și au fost înmânate diplome de recunoștință urmașilor acestor eroi.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

În același timp, în memoria cadrelor didactice de la școala din sat aici va fi amplasat un panou cu numele tuturor învățătorilor și profesorilor, de la înființare și până astăzi. Ziua s-a încheiat cu un extraordinar moment artistic dedicat Marii Uniri, în cadrul căruia elevii și cadrele didactice din Rociu au interpretat și au recitat melodii și cântece patriotice, în fața unui public numeros.
Alături de președintele CJ Argeș și de primarul comunei Rociu s-au aflat și zeci de primari din Argeș.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE