Căminul şcolar din curtea Inspectoratului Şcolar Argeş va fi reabilitat şi transformat în mini-hotel al municipalităţii. Constructorul obiectivului „Reabilitare și modernizare cămin școlar – Colegiul Economic Maria Teiuleanu” este asocierea dintre Valah – Selca – Cons Instal Pro 2000. Valoare contractului se ridică la peste 5,3 milioane lei. „Se lucrează, suntem în grafic. Lucrarea are termen de finalizare luna mai 2019”, a precizat conducerea Primăriei Pitești. În urma reabilitării, cele 96 de camere care existau inițial se vor transforma în: 2 apartamente pentru persoane cu dizabilități, dotate cu grup sanitar propriu, adaptat; 64 de camere cu grup sanitar propriu; 15 apartamente cu bucătărie și grup sanitar propriu; 3 camere pentru pedagogi; 1 sală conferințe; 1 sală lectură; 4 spălătorii, uscătorii, călcătorii (câte una pe fiecare nivel). A.V.
Dosar în pronunțare! Procesul furtului gigantic de motorină din Primăria Poiana Lacului se apropie de sfârșit
Magistrații Judecătoriei Pitești au finalizat documentarea în dosarul penal al fostului primar din Poiana Lacului, Ion Dumitrache. Și au stabilit…
