Ziua Comunei Stâlpeni – în ultima zi cu soare din septembrie

Publicat pe : 8 octombrie 2018

Distribuie știrea

Vremea a ținut cu locuitorii, dar și cu administrația locală din Stâlpeni care, în frunte cu primarul, s-a chinuit și a muncit să organizeze o sărbătoare plină de evenimente plăcute. Ziua comunei Stâlpeni – ediția a XIV-a și aniversarea a 414 ani de atestare documentară – au reprezentat pentru primarul Gabi Șerbănoiu prilejul de a prezenta în fața locuitorilor comunei realizările administrației publice locale în cei doi ani și jumătate de mandat, investiții realizate, în mare parte, și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Argeș.

La momentul festiv au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, vicepreședinții Simona Brătulescu și Ion Mînzînă, prefectul Emilian Dragnea și subprefectul Adrian Bughiu, senatorii Șerban Valeca și Gheorghe Marin, consilieri județeni și primari argeșeni, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.
Cu această ocazie, primarul Șerbănoiu a acordat plachete si diplome de excelență cetățenilor de onoare ai comunei și cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, primind, la rândul său, din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, o plachetă de excelență în semn de prețuire pentru implicarea în dezvoltarea localității si în păstrarea identității culturale si în promovarea valorilor tradiționale.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE