Se primesc cererile pentru ajutoarele de căldură la Mioveni

Publicat pe : 5 noiembrie 2018

Distribuie știrea

Direcția de Asistenţă Socială din Primăria Mioveni primește de la 1 noiembrie 2018, cereri şi declaraţiile pe proprie răspundere însoţite de actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri, conform O.U.G nr. 70/2011, modificată cu O.G. nr. 27/2013 pentru perioada sezonului rece noiembrie 2018 – martie 2019.

Persoanele care depun cereri şi declaraţii pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în perioada 1 noiembrie – 20 noiembrie 2018 vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru tot sezonul rece, iar cele care depun cereri după data de 20 noiembrie 2018 vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru perioada rămasă în funcţie de data la care a fost depusă cererea.
Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, cu domiciliul sau reşedinţa în oraşul Mioveni care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei şi care nu deţin unul dintre bunurile din lista celor ce conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire.
Lista cu actele necesare și condiţiile acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei sunt afişate pe site-ul www.emioveni.ro, dar şi la sediul Primăriei. Se recomandă ca cei care întocmesc aceste dosare să fie foarte atenţi la condiţiile de acordare a subvenţiilor. Cererile se pot procura şi de la sediul Primăriei(de la ofițerul de serviciu), zilnic, după următorul program: luni și miercuri între orele 8 și 16, marţi și joi între orele 8 și 17, vineri între orele 8 și 14.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE