Liderul mișcării unioniste și-a lansat în Argeș candidatura la alegerile europarlamentare

Publicat pe : 11 februarie 2019

Distribuie știrea

# Printre susținătorii săi s-a aflat și primarul de la Corbi, Virgil Baciu
Liderul mișcării unioniste, George Simion, și-a lansat în Argeș, săptămâna trecută, candidatura la alegerile europarlamentare.
La evenimentul de lansare a candidaturii au participat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, Mihai Eftimie, reprezentantul societății civile unioniste din Câmpulung, Florin Șandu, prim-vicepreședintele Fundației Culturale ,,Ion și Doina Aldea Teodorovici’’, artistul plastic, Constantin Samoilă, publicistul Ion Hiru, profesorul Cicerone Marinescu, revoluționari, oameni de cultură, reprezentanți ai Studenților Basarabeni din Pitești și unioniști din județul Argeș.

Acțiunea a fost încheiată cu un moment special, oferit de corul veteranilor ,,Mihai Viteazul’’, care a interpretat melodii patriotice.
“România din anul 2019 este mică. Și Argeșul este mic pentru că are oameni mici care conduc destinele acestui județ și ale acestei țări. Dacă nu am fi avut oameni mici la conducere în ultimii ani, de mult nu mai aveam granița de la Prut”, a declarat George Simion, candidat independent. Candidatura sa la alegerile europarlamentare se bazează pe un ideal: „Noi avem un crez, un ideal – România MARE în Europa!”, a mai precizat Simion.

Vezi și știrea  Șoc (și groază) la PNL Argeș! Mulți primari o regretă pe Alina Gorghiu!

George Simion, susținut de primarul de la Corbi

Primarul Virgil Baciu (foto), din Corbi, a declarat că îl susține pe Simion la alegerile europarlamentare. “Eu sunt un primar independent, George Simion este un candidat independent la Parlamentul European. Așa a aliniat astăzi Dumnezeu astrele la Pitești, ca un primar independent să vină să spună, cu voce tare, că susține la alegerile europarlamentare un independent. Ce îl recomandă pe George Simion? Nu are experiență politică, dar asta înseamnă că nu este virusat. Este un om curajos și entuziast. Cel mai mult îl recomandă însă iubirea de țară și de neam. Poate mulți nu știu ce implicare are George Simion în acțiunea de a reîntregi țara. E greu să ajungi europarlamentar independent, dar cred că putem reuși, dacă ne adunăm cu toții în jurul idealului unionist”, a spus Baciu.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE