Internet gratuit în principalele locații din Bradu

Publicat pe : 18 martie 2019

Distribuie știrea

Administrația din Bradu va implementa un proiect finanțat din fondurile Uniunii Europene, care privește instalarea unor rețele WI-FI în mai multe puncte din comună. Bradu se numără printre puţinele localităţi din Argeş care au obţinut un astfel de grant european. „Uniunea Europeană va finanța echipamentele și costurile de instalare (punctele de acces la internet) în valoare de 15.000 de euro, iar entitatea locală va plăti pentru conectivitate (abonamentul la internet) și întreținerea echipamentului.

Deja suntem în discuție cu mai multe firme de profil, cărora le-am solicitat oferte de preț pentru realizarea acestor rețele. Intenția noastră este să instalăm rețele WI-FI în cât mai multe puncte din comună, distribuite unitar, în toate satele.“, precizează primarul Dan Stroe, pentru Realitatea Bradului.
Ca să nu se supere nimeni, aparatele de transmisie wireless, în număr de aproximativ 18, vor fi amplasate, câte șase în fiecare sat, așa încât să cuprindă zonele de interes, precum: parcuri, sediile Primăriei, Poliției Locale, Școala, Baza Sportivă, Căminul Cultural etc.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE