Eveniment desfășurat la Pitești, sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Publicat pe : 25 martie 2019

Distribuie știrea

Săptămâna trecută, Argeșul a fost gazda Reuniunii Directorilor în Domeniul Managementului Chimicalelor din cadrul ministerelor mediului ale țărilor membre UE, moment găzduit de hotelul Ramada, din Pitești.  La deschiderea evenimentului, desfășurat sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, au fost prezenți și vicepreședintele Senatului României, senatorul Șerban Valeca, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședinta C.J. Argeș Simona Brătulescu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu.

În cadrul acestei reuniuni, participanții, directori de resort din ministerele mediului ale țărilor UE, alături de specialiști în domeniu din mediul științific și economic, au discutat despre evaluarea progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivului de minimalizare a efectelor adverse ale substanțelor chimice asupra sănătății umane și mediului. În cuvântul său, președintele Consiliului Județean Argeș a punctat necesitatea de a gestiona cât mai eficient substanțele chimice periculoase, printr-un control cât mai strict al tuturor tipurilor de deșeuri, astfel încât impactul acestora asupra calității vieții și a mediului să fie cât mai diminuat.
„Argeșul, prin închiderea depozitelor neconforme, este  un exemplu de bună practică la nivel național. Suntem în egală măsură preocupați de controlul și trasabilitatea deșeurilor chimice și periculoase, pentru a crește calitatea vieții, sub toate aspectele – ecologic, economic și social.
Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor responsabili la nivelul județului Argeș, autorități publice locale și județene, agenți economici și societate civilă” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
Ospitalitatea și tradițiile argeșene, au fost marcate prin intermediul unei expoziții de produse specifice Argeșului, desfășurată la Hotel Ramada Pitești, sub genericul ”Fabricat în Argeș”, în cadrul căreia cei prezenți au  avut  posibilitatea de a gusta vinul de Ștefănești, cașcavalul de Brădet, magiunul de Topoloveni, covrigul mscelean, precum și merele Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni, în acordurile melodiilor populare interpretate de orchestra ”Doina Argeșului” și de soliștii Centrului Cultural Județean Argeș.

Vezi și știrea  Primarul Piteștiului, Cristian Gentea: ”Știu că străzile din Pitești, cu șantiere deschise, creează disconfort! Și eu circul, zilnic.”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE