Ştefan Lăzăroiu, cele mai multe şanse la Camera Deputaţilor

Publicat pe : 26 iulie 2011

Distribuie știrea

Democrat-liberalii au încheiat sondajele pe zona de nord, privind candidatura la Camera Deputaţilor, iar rezultatele sunt în avantajul lui Ştefan Lăzăroiu, preşedinte PDL Curtea de Argeş. Potrivit sondajelor, argeşenii sunt nehotărâţi în număr foarte mare, dar se vor îndrepta în următorul an către unul dintre cei doi clasaţi pe primele locuri. De remarcat că diferenţa dintre Ştefan Lăzăroiu şi Mircea Drăghici este extrem de

mică, iar democrat-liberalii se aşteaptă la schimbarea poziţiilor în următorul an. Argumentul principal ar fi acela că deputatul în funcţie este în scădere de imagine, iar candidatul PDL la Camera Deputaţilor are tot timpul şi elanul de a-şi convinge alegătorii să-l voteze. În plus, trei sferturi din primarii din zona de nord a judeţului sunt apropiaţi ai lui Lăzăroiu, astfel că lucrurile vor fi în favoarea sa în perioada alegerilor.
Potrivit surselor noastre, iată care sunt rezultatele de moment pentru Camera Deputaţilor:
Mircea Dărghici (PSD)     – 27,4 %
Ştefan Lăzăroiu (PDL)     – 21,8 %
Alţi candidaţi         – 12,2 %
Nehotărâţi         – 38,6 %

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE