Finanțele au cerut, din nou, falimentul firmei CNCD

Publicat pe : 15 aprilie 2019

Distribuie știrea

Tribunalul Specializat Argeş a admis, în decembrie 2014,  cererea de deschidere a procedurii  de insolvenţă în formă generală a debitoarei CNCD. Firma a intrat în colaps după izbucnirea scandalului  privind transportul public local de călători, scandal în care, este implicat printre alții și directorul  societății, Constantin Scarlat. În dosarul insolvenței CNCD, la ultimul termen al procesului de la Tribunalul Specializat Argeș, instanța s-a pronunțat pe cererea Finanțelor Publice de a deschide procedura de faliment asupra debitoarei. Pe 13 februarie, instanța a respins, din nou, cererea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeș, fiind acordat un termen administrativ de control la data de 19 iunie 2019. Aceeași cerere a fost făcută de AJFP Argeș și în 2017, pe motiv că societatea figurează cu obligații fiscale realizate după data deschiderii procedurii insolvenței. Și atunci, dar și acum Tribunalul Specializat Argeș a respins cererea Finanțelor. A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE