Casă de piatră, Ramona și Sorin!

Publicat pe : 3 iunie 2019

Distribuie știrea

Veselie mare, la sfârşitul săptămânii trecute, în familia omului de afaceri Ion Voicu, fostul viceprimar al localității Săpata. Fiica acestuia, Ramona, l-a ales, cu acte în regulă, pe Sorin, să îi fie alături pentru restul vieții. Nașii, Mădălin și Roxana Voicu, le-au fost aproape în aceste frumoase momente speciale. Cununia religioasă a fost oficiată de preoţii Bisericii Maica Precista, din centrul Piteștiului.

A urmat, cum este tradiția la români, o petrecere cu peste 300 de invitați, care au umplut salonul destinat evenimentului, de la Restaurantul Rehoma. Participanții s-au delectat atât cu bucatele alese, cât și cu melodiile cântate de trupa Modern Style dar și de îndrăgiții interpreți de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu, Daniela Cernea, Steliana Sima, Constantin Enceanu și alții.
Rudele, prietenii şi colegii le-au urat mirilor “Casă de piatră”, iar dansul și voia bună au ținut până la revărsatul zorilor.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE