Surprize pentru suporterii echipei de handbal de la Mioveni

Publicat pe : 2 septembrie 2019

Distribuie știrea

CS Dacia Mioveni 2012 este un club sportiv care a pornit de la sportul de masă în anul 2012 și a reușit, într-un timp relativ scurt, să facă saltul la sportul profesionist, cu rezultate notabile pe plan național și chiar internațional la unele secții. Pentru a întări legătura suporteri și echipă, pentru sezonul 2019-2020 al Campionatului Național de Handbal al diviziei A, sezon ce are trasată clar la final destinația ”Liga Națională”, clubul a creat un sistem de fidelizare pentru publicul susținător, construit în jurul cardului de suporter.

Sub sloganul ”Ești fanul echipei de handbal CS Dacia Mioveni? Nu rata cardul suporterului fidel!”, suporterilor clubului li se propune achiziționarea unor carduri, care vor oferi mai multe beneficii, pe lângă marcarea apartenenței la grupul special al suporterilor ce își doresc și prin acest gest să-și susțină echipa favorită.
Cardurile Premium vor avea valoarea de 100 lei și vor asigura acces gratuit la meciurile găzduite de CS Dacia Mioveni, în condițiile în care în Campionatul 2019-2020 accesul la meciurile diviziei A se va face pe baza biletelor de intrare, cu valoare de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copiii cu vârsta peste 7 ani.
Cardul ”Suporter Premium” permite acces la antrenamentele echipei și transport gratuit la meciurile din deplasare, cu mijloacele de transport oferite de club. La achiziționarea cardului clubul va oferi un tricou inscripționat cu logo-ul CS Dacia Mioveni 2012 și va populariza pe pagina oficială a clubului suporterii care sprijină astfel fenomenul handbal în Mioveni.
CS Dacia Mioveni 2012 a emis și o serie limitată de carduri  ”Suporter VIP”, cu valoarea de 200 lei. Pe lângă beneficiile standard ale cardului de suporter Premium, suporterii VIP vor primi acces în tribuna oficială la meciurile susținute de handbalistele Mioveniului.
Cardurile de Suporter constituie un mijloc modern de recunoaștere a comunității suporterilor care se formează în jurul acestui sport tot mai îndrăgit la Mioveni. 
Cardurile de Suporter vor putea fi achiziționate de la sediul clubului din Mioveni, Bd. Dacia, nr 2. Tel. 0756 499 214.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE