# Pe 3 septembrie, CSM va analiza cererea sa de eliberare din funcție
Daniela Lupu are o nouă tentativă de a pleca din fruntea DNA Pitești. Decizia vine în contextul în care, în luna mai, aceasta a mai depus, la Consiliul Superior al Magistraturii, demisia din funcția de procuror șef al DNA Pitești, în cele din urmă renunțând la cerere.
Astfel, marți, 3 septembrie, de la ora 10.00, Secția pentru procurori, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, va analiza o nouă cerere formulată de actualul procuror șef al DNA Pitești. Daniela Lupu cere eliberarea din funcție, prin demisie.
„Cererea formulată de doamna Lupu Daniela – procuror şef al Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care solicită eliberarea din funcţia de conducere, prin demisie, şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea (16791/2019)”, se arată pe ordinea de zi a ședinței Secţiei pentru procurori.
Daniela Lupu a preluat conducerea DNA Piteşti în 2013. După expirarea mandatului a fost delegată pentru mai multe intervale succesive. În octombrie 2018 a fost numită de CSM, din nou, în fruntea DNA Piteşti. De asemenea, la începutul anului 2018, numele Danielei Lupu a fost vehiculat ca posibilă înlocuitoare a Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA.
