Saloanele de înfrumuseţare din Mioveni, în proces de reautorizare

Publicat pe : 20 ianuarie 2020

Distribuie știrea

Până pe data de 14 februarie 2020, toate saloanele de înfrumuseţare sau unităţile care desfăşoară activităţi de coafură și frizerie de pe raza orașului Mioveni trebuie să se reautorizeze, conform noului ordin emis de Ministerul Sănătății. În mod contrar, după aceasta data le va fi suspendată activitatea!

Potrivit Ordinului MS 15/2020, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin toate persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi de coafură, frizeie și saloanele care prestează activităţi de înfrumuseţare trebuie să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică din partea Direcției de Sănătate Publică Argeș.
„Pentru obținerea acestui certificat, agentul economic trebuie să depună la DSP următoarele documente:
– cererea și documentele aferente specifice domeniului activității
– memoriul tehnic în care este descris modul de îndeplinire a cerințelor prevăzute de reglementările legale specifice domeniului de activitate;
– dovada achitării tarifului de certificare, în cuantum de 200 de lei.
În baza acestui certificat de conformitate cu normele de igienă și sănătate publică, eliberat de DSP Argeș, solicitantul va obține din partea Primăriei Mioveni autorizația de funcționare”, informează primăria Mioveni.
Grăbiți-vă, termenul limită este 14 februarie!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE