Concursul de director la UAMS Călinești și Rucăr, suspendat

Publicat pe : 16 martie 2020

Distribuie știrea

În perioada 19 – 21 februarie 2020, trebuia să se organizeze concurs pentru ocuparea posturilor de conducere vacante de natură contractuală de director în cadrul Unităților de Asistență Medico-Socială Calinești și Rucăr. Deși dosarele de concurs au fost aprobate, un număr de 4 persoane candidând pentru postul de director la UAMS Călinești și doi pentru cel de director la UAMS Rucăr, proba scrisă și interviul au fost suspendate. Motivul?

Conform informațiilor furnizate de reprezentanți ai Consiliul Județean Argeș, observatorul Sanitas nu a fost anunțat în timp util de organizarea concursului și nu a apucat să se uite peste toate dosarele depuse, nefiind respectate prevederile legale privind organizarea și desfasurarea concursului. Omisiune din partea reprezentanților CJ Argeș, care s-au ocupat de concurs, fapt ce a condus la suspendarea lui. Până în acest moment nu s-a stabilit o dată exactă pentru reluarea probelor.

Vezi și știrea  Apare noul Spring! Dacia nu va avea două modele electrice de segment A

Luptă aprigă pentru funcția de director la UAMS Călinești

Un număr de 6 dosare de înscriere la concurs au fost admise, după cum urmează:
4 candidați pentru postul de director la UAMS Călinești: Florin Victor Marinescu (actualul director), Viorel Marius Ion, Alin Nica și Sidonia Nicoleta Roșu;
2 candidați pentru postul de director la UAMS Rucăr: Cristian Mihai Nistor și Crenguța Daniela Rădulescu.
Candidaturile înregistrate se consideră valide dacă persoanele care au depus dosarele de concurs își exprimă intenția de a participa din nou la concurs, la noile date care urmează a fi comunicate.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE