Pe 2 iulie, instanța s-a pronunțat în dosarul privind detașarea dr. Sorina Honțaru, de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș la DSP Galați. Tribunalul Argeș a admis cererea de suspendare a executării Ordinului emis de ministrul Sănătății. Astfel, Sorina Honțaru rămâne director la DSP Argeș până la soluţionarea de catre instanţa de fond a cererii de anulare a respectivului ordin. Tot astăzi, directorul interimar al DSP Argeș, Alexandru Guiță, și-a dat demisia din funcție, invocând motive personale.
În acest moment, Sorina Honțaru se află în concediu, urmând ca de săptămâna viitoare să revină în funcție. „S-a suspendat ordinul de plecare la DSP Galați. Teoretic este celălalt ordin, care era înainte de a fi destituită. Rămâne de văzut, partea juridică nu o știu foarte bine pentru că nu am mai trecut prin așa ceva până acum”, ne-a precizat dr. Sorin Honțaru.
„Admite cererea de suspendare a executării Ordinului nr. R 730/20.05.2020 emis de Ministrul Sanatatii , formulata de reclamanta Hontaru Octavia Sorina, reprezentata prin….. in contradictoriu cu parata Ministerul Sănătăţii, prin reprezentant legal Ministru – NELU TĂTARU, prin reprezentant conventional Director General Laura Cristina Stanislav Bogdan, conform ordinului MS nr. 565/03.04.2020, pana la soluţionarea de catre instanţa de fond a cererii de anulare a Ordinului nr. R 730/20.05.2020. Executorie de drept. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Arges. Pronunţată în conditiile art. 396 alin.2 NCPC, azi, 02.07.2020, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată în hotărârea Tribunalului Argeș.
