Piteștean reținut pentru înșelăciune și fraude informatice

Publicat pe : 16 octombrie 2020

Distribuie știrea

În seara zilei de joi, 15 octombrie, polițiștii din Argeș au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 31 de ani, din Pitești, bănuit de înșelăciuni și fraude informatice, imediat după obținerea unei sume de bani. Bărbatul a fost reținut.

„Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie-octombrie a.c., cel în cauză ar fi obținut bani, reprezentând aconturi pentru servicii de transport rutier de marfă, despre care ar fi indus în eroare solicitanții unor asemenea servicii. Bărbatul ar fi contactat persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă, pe care i-ar fi indus în eroare, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-și însuși sumele de bani”, informează IPJ Argeș.

Vezi și știrea  În zilele toride de vară, un sistem de aer condiționat funcțional este esențial pentru confortul la volan

Prejudiciul estimat, în acest moment, este de 100.000 de lei.

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, imediat după ridicarea unei sume de bani obținută prin această modalitate.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE