Oficial! Ion Mînzînă a preluat conducerea CJ Argeș

Publicat pe : 26 octombrie 2020

Distribuie știrea

 

 

Luni, 26 octombrie, a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Județean Argeș rezultat în urma alegerilor locale din 27 septembrie. PSD are cei mai mulți consilieri – 17, iar președinte al Consiliului Județean a fost ales prin vot direct de către cetățeni Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș. Aceștia au depus azi jurământul de credință la început de mandat, conform legii.

 

 

În urma alegerilor, PSD a obținut majoritate în Consiliul Județean Argeș, astfel încât își poate impune cei doi vicepreședinți. Este vorba de Marius Nicolaescu și fostul subprefect Adrian Bughiu, cei doi urmând a fi aleși în ședința din luna noiembrie.

 

 

„Momentele acestea sunt unice în viața noastră. Dar, după aceste momente frumoase vin și momentele în care trebuie să demonstrăm că prezența noastră nu este efemeră aici. Avem obligația să aducem speranța oamenilor. Vă invit pe toți să construim o echipă, să gândim împreună cu autoritățile județene cele mai bune măsuri pentru ca locuitorii acestui județ să treacă, în aceste momente grele, cât mai bine peste problemele generate de pandemia de coronavirus. Trebuie să lăsăm la o parte animozitățile inerente în campania electorală. Să credem într-un județ mai bun și prosper! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat Ion Mînzînă, potrivit unui comunicat de presă al PSD Argeș.

 

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin - în centrul unui nou scandal. Concursurile de la ARICE pun probleme...

A.V.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE