Mioveni, oraşul din poveste

Publicat pe : 27 decembrie 2011

Distribuie știrea

# Primarul din Mioveni a făcut bilanţul activităţii sale din anul 2011. Săptămâna trecută, edilul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a organizat o conferinţă de presă pentru a prezenta raportul de activitate al Administraţiei Publice Locale Mioveni, pe anul 2011. Ca în fiecare an, Ion Georgescu a dat dovadă de multă dăruinţă şi mult profesionalism reuşind să aducă nivelul oraşului la unul european. Cea mai recentă realizare a sa şi a echipei sale este împodobirea oraşului, cu prilejul sărbătorilor de

iarnă, ce uimeşte atât locatarii cât şi fiecare vizitator, dar în acelaşi timp atrage şi invidia celorlalţi colegi ai săi. Oraşul Mioveni, la ora actuală, se poate compara cu Las Vegas datorită luminiozităţii pe care o conferă instalaţiile de împodobire.
Tot la capitolul realizări din anul 2011 se pot număra:
– Acreditarea Spitalului ,, Sf. Spiridon” Mioveni;
–     Construirea celor două creşe Cămin (zona A-uri – Robea) şi a Centrului Cultural Educativ;
– Complex de Servicii pentru persoane în vârstă „Sf.Maria” Colibaşi;
– Începerea lucrărilor la autostrada suspendată (DN73D cu DN73);
– Câştigarea de fonduri europene =7,5mil Euro – PID (Plan Integrat de Dezvoltare Urbană)
– Sesiunea Ştinţifică cu AOSR – „Ştiinţa Acasă la Români” ;
– Parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti – crearea a două grupe de master (Productica şi Mediu), beneficiari 55 de studenţi din oraşul Mioveni;
–    Susţinerea financiară în:Sănătate/Mediu/Învăţământ/Asistenţă socială/Serviciile Publice din localitate;
– Activităţi culturale şi sportive;
– Suţinerea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei Mioveni.
Obiective parţial realizate:
– Construirea de locuinţe pentru tineri;
– Anveloparea termică a blocurilor;
– Problema câinilor comunitari;
– Crearea unor noi spaţii de recreere;
– Darea în folosinţă a Bazinului de Înot pentru elevi (zona Petrom) în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE