Avem club, avem – acum și carte de istorie: “FC Argeș, primul club de fotbal din România postbelică (1953 – 2021)”

Publicat pe : 29 august 2022

Distribuie știrea

 

Oameni din lumea fotbalului, foste glorii alb – violete, o parte din cei care au condus FC Argeș de-a lungul timpului, microbiști și reprezentanți mass – media au fost, miercurea trecută, alături de scriitorul și istoricul Sevastian Tudor, la Muzeul Județean Argeș, unde a avut loc lansarea cărții “FC Argeș, primul club de fotbal din România postbelică (1953 – 2021)”. Este a patra carte pe care fostul director al Teatrului “Alexandru Davila” o dedică clubului FC Argeș.

 

Alături de autor, au fost prezenți și reprezentanții autorităților județene și locale, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, dar și oficialități din partea Federației Române de Fotbal, secretarul general adjunct Gabriel Bodescu, dar și jurnalistul sportiv Ovidiu Ioanițoaia.

 

“Mă bucur să constat că sala aceasta devine neîncăpătoare când vine vorba de activități cu caracter sportiv. Mă simt onorat să fiu alături de dumneavoastră, iar despre domnul Sevastian Tudor vă pot spune că ne-a făcut program cam de două ori pe an cu lansări care ne onorează și îl onorează pentru că trebuie să îți cunoști trecutul ca să îți pregătești viitorul. Este important și lăudabil faptul că, iată, cultura se împletește foarte bine cu sportul, pentru că, să nu uităm, dl. Sevastian Tudor a fost ani mulți manager la Teatrului “Al. Davila”. Dl. Sevastian Tudor a găsit, de fiecare dată, resurse să culeagă informații pe care le transformă în lucrări scrise. Vă urez sănătate multă pentru a putea să ne adunați în ritmul acesta și în anii următori, iar echipei FC Argeș mult succes în prima ligă și de ce nu în Cupele Europene” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.

 

Vezi și știrea  FilJazz Pitești Trio, invitat la THE JAZZ CAVE FESTIVAL 2026

„Am fost bucuros și onorat să particip astăzi la unul dintre evenimentele editoriale de excepție pentru fotbalul mare din România – „FC Argeș, Primul club de fotbal din România postbelică (1953-2021)”! Faptul că FC Argeș este una dintre puținele echipe de campioni care încă joacă în prima linie a fotbalului românesc, ne face mândri de simbolistica alb-violetă! Volumul lansat astăzi, 24 august 2022, de unul dintre cei mai titrați specialiști în istoria Argeșului, îndrăgostit de fotbal, dr. Sevastian Tudor, a adus împreună mari personalități ale vieții sportive din România, reprezentanți ai F.R.F., foste glorii, jucători, comentatori sportivi și ziariști, iubitori ai jocului cu balonul rotund. Voi lectura cu plăcere acest volum!”, a transmis Cristian Gentea.

Foto: Gabriela Neacșu

 

 

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE