Investiție importantă la două instituții publice din Argeș

Publicat pe : 4 iunie 2024

Distribuie știrea

 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a condus luni, 3 iunie, lucrările Comisiei Tehnico-Economice a MMSS în care au fost aprobate patru proiecte majore de investiții destinate îmbunătățirii condițiilor pentru angajații și beneficiarii serviciilor oferite de instituțiile teritoriale din subordine. Una dintre ele vizează și sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, în care funcționează și Casa Județeană de Pensii.

„Investițiile, care sunt finanțate atât din PNRR, cât și din Bugetul de stat, au rolul de a îmbunătăți relația cu cetățenii și de a face instituțiile publice mai accesibile persoanelor cu dizabilități. Ne-am luat toate măsurile ca, pe perioada în care se desfășoară aceste lucrări de maximă necesitate, instituțiile să lucreze și să nu existe sincope”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Vezi și știrea  Se oprește furnizarea curentului electric în Pitești

 

Cele patru proiecte sunt:

– Reabilitarea și consolidarea clădirii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități din București;

– Consolidarea, reabilitarea și extinderea sediului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș, în care funcționează și Casa Județeană de Pensii;

– Renovarea energetică a clădirii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș;

– Reabilitarea termică a sediului Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE