Președintele României ar putea primi un mare șut în fund chiar din partea PNL. Șeful statului ar putea rata posibilitatea de a candida la parlamentare, pentru că mai mulți liberali, mai ales cei care nu prind loc pe listele pentru Parlament, e posibil să nu voteze legea pentru Iohannis., potrivit Știripesurse.ro. Așa că după ce Klaus Iohannis nu a reușit să fie președintele NATO și nu a prins nici vreo funcție în UE, mai avea o speranță la Senat. Dar, se pare că nu-i va ieși nici asta. UDMR a anunțat că nu votează legea pentru Iohannis, iar social-democrații sunt gata să spună un mare ”NU”.
Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Piteștiului și fost deținut politic, va fi condus, mâine, pe ultimul drum
Martor al celei mai întunecate perioade din istoria recentă a României, Sergiu Rizescu – una dintre vocile importante ale…
