Țărăniștii dau la pace cu PDL pentru campania în sprijinul președintelui Băsescu

Publicat pe : 16 iulie 2012

Distribuie știrea

Reprezentanții argeșeni ai PNȚCD sunt mândri că președintele suspendat al României, Traian Băsescu, a nominalizat partidul lor printre forțele politice pe care se bazează să-l ajute ca să câștige la referendumul din 29 iulie.  Președintele organizației județene, Iulian Prunaru, crede că la acest referendum le va fi foarte greu celor de la putere să adune, în luna de vârf a concediilor, peste 9 milioane de oameni la urne. A fost o greșeală acest referendum, spune Prunaru, care pare nerăbdător să se implice din nou

într-o campanie electorală alături de PDL. Țărăniștii au deja și programul acțiunilor la care ar urma să participe, urmând să meargă pe același principiu ca în alegerile locale din 10 iunie. Astfel, spune Iulian Prunaru, reprezentanții PNȚCD vor participa doar la acțiunile unde vor fi solicitați. El a evocat, cu această ocazie, și problemele pe care le vor avea formațiunile care susțin cauza lui Traian Băsescu. Cea mai importantă dintre acestea este legată de reprezentanții la secțiile de votare, pentru că, dintre partidele parlamentare care au dreptul să aibă oameni la secții, doar PDL va fi de partea președintelui suspendat. „Aștept să fiu sunat de Mircea Andrei să vedem cum vom lucra în această campanie” a concluzionat liderul țărăniștilor argeșeni.

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

“Traiane, nici nu știi, cât de mare începi să fii!”

La rândul său, colegul de la municipiu, Gheorghe Dinescu, și-a exprimat optimismul față de rezultatul referendumului, subliniind că, din cauza greșelilor USL, Traian Băsescu și-a dublat procentul în doar câteva zile: “Traiane, nici nu știi, cât de mare începi să fii!”, l-a parafrazat țărănistul pe președintele suspendat al României, care făcuse o declarație asemănătoare față de contracandidatul său de acum 8 ani, Adrian Năstase, “Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii”. Dinescu a criticat, în context, actuala putere, pentru că nu a luat nicio măsură socială și economică de când a venit la guvernare și că, în loc să asigure stabilitatea țării, tot ceea ce face guvernul USL conduce la instabilitate.    A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE