Liviu Poşircă merge cu paşi repezi spre stânga eşicherului politic

Publicat pe : 30 iulie 2012

Distribuie știrea

# Autobuzele primarului Poşircă transportau de zor USL-iştii la miting. Familia primarului Poşircă administrază o societate de transport. Liviu Poşircă declara că nu va implica în niciun fel societatea comercială în această campanie electorală pentru referendum, susţinând sus şi tare că firma sa ar avea de pierdut dacă se va implica politic, şi trebuie să-şi vadă de afacere, nu de politică, în acest caz. La mai puţin de o săptămână de la această declaraţie, Liviu Poşircă, ca orice politician din

timpurile noastre, politician care se respectă dealtfel, şi revine cu declaraţii care le contrazic pe cele făcute cu puţin timp în urmă, a revenit la gânduri mai bune, şi iată că a răspuns pozitiv rugăminţilor USL-iste. Acesta a pus la dispoziţie mai multe autobuze pentru a căra manifestanţii către şi dinspre Piteşti, la mitingul de săptămâna trecută organizat de USL. Autobuzele lui Poşircă au ajuns încărcate de oameni la Piteşti, au aşteptat parcate terminarea mitingului, iar după prezenţa celor care trebuiau întorşi acasă, au plecat încărcate cu oameni aduşi de USL la Piteşti pentru a spune „Jos Băsescu!”
Primarul comunei Vultureşti se pare că începe să-şi schimbe doctrina politică… mai spre stânga. Dacă ţinem cont de procentul obţinut de USL la alegerile locale, şi ne amintim de doctrinele primarilor argeşeni, atunci totul este lesne de înţeles. „Vă susţinem pe cei de la putere şi suntem alături de voi… până nu veţi mai fi puternici” este sloganul majorităţii primarilor din Argeş, slogan care se pare că l-a învăţat şi Liviu Poşircă.     L.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE