Un nou specialist în echipa Spitalului Orășenesc Mioveni

Publicat pe : 24 iunie 2025

Distribuie știrea

Începând cu luna iunie, Secția de Neonatologie a Spitalului Orășenesc Mioveni își consolidează echipa prin cooptarea doamnei dr. Alexandra Maria Ulmeanu, medic specialist în neonatologie.

Cu o experiență profesională solidă, dobândită în cadrul unor centre medicale de prestigiu din București și Târgu Mureș – precum Spitalul Regina Maria, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Regina Maria – Băneasa – dr. Ulmeanu contribuie la întărirea echipei medicale a unității noastre.

Pe lângă activitatea clinică, aceasta este și asistent universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Titu Maiorescu” și doctorand în Științe Medicale.

A publicat și prezentat numeroase lucrări științifice în domeniile neonatologiei și pneumologiei, fiind activ implicată în cercetarea medicală de specialitate.

Mamă a doi copii – o fetiță și un băiețel – dr. Alexandra Maria Ulmeanu este un profesionist care a ales medicina din vocație, convinsă că fiecare început de viață necesită grijă și pricepere.

Decizia de a se alătura echipei Spitalului Orășenesc Mioveni a fost influențată de infrastructura modernă, condițiile favorabile de lucru și grija reală acordată nou-născuților și familiilor lor.

Conducerea și întregul colectiv al Spitalului Orășenesc Mioveni îi urează bun venit doamnei dr. Alexandra Maria Ulmeanu și mult succes în activitatea profesională!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE