Astăzi, în cartierul Trivale a avut loc o acțiune de promovare a colectării selective a deșeurilor. Acest eveniment a fost organizat de Salubritate 2000 S.A., în parteneriat cu elevii Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima” Pitești. A participat și viceprimarul Piteștiului, Lucrețiu Tudor.
După cum informează municipalitatea, elevii au participat activ și au fost informați despre modul corect de utilizare a containerelor de colectare separată, respectiv:
Containerul albastru – pentru hârtie și carton;
Containerul galben – pentru plastic și metal;
Containerul verde – pentru sticlă;
Containerul negru – pentru deșeuri menajere;
Containerul maro – pentru deșeuri biodegradabile.
Aceștia au fost îndrumați ca, la rândul lor, să transmită informațiile dobândite către apropiați, familie și alte persoane din comunitate, contribuind astfel la distribuirea mesajului privind reciclarea corectă.
În cadrul acțiunii, au fost atenționați și asupra faptului că nerespectarea regulilor de colectare selectivă poate atrage sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
